Accident cu victime la Ţânţăreni
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza comunei Țânțăreni s-a produs un evenimet rutier, soldat cu victime, la data de 15 noiembrie.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, un autovehicul condus de o femeie, de 35 de ani, din comuna Țânțăreni, pe D.E. 79, Țânțăreni, a fost lovit, din spate de un alt autovehicul, condus de un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Deva.
În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto și a fiului acesteia, de 17 ani, aceștia fiind transportați la spital, în vederea efectuării de investigații medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.