A refuzat să sufle în etilotest

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 48 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, având permisul de conducere anulat, precum și refuzul de prelevare de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii l-au identificat pe bărbat în timp ce conducea un autovehicul pe strada 22 Decembrie 1989, din localitate, având permisul de conducere anulat. Totodată, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, a comunicat IPJ Gorj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul, pe drumurile publice, având  permisul de conducere anulat și  refuzul de prelevare de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale.

Vizualizări: 1,330

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: