A dormit pe străzi la Madrid, acum e milionar în euro

Norocul l-a lovit pe un gorjean aproape de vârsta pensionării, după douăzeci de ani de muncă în străinătate. Dumitru Anton a câştigat la loteria din Paris un milion de euro şi s-a întors în România pentru a deschide o afacere. Gorjean la origine, Anton va investi în agricultură în judeţul vecin, Mehedinţi, conştient fiind că „păpica rămâne de bază”. Gorjeanul a jucat cinci euro la loterie, una din cele două variante aducându-i marele pot. Viaţa lui Dumitru Anton în străinătate nu a fost una uşoară, la început dormind pe străzile Madridului, acoperit cu cartoane.

Dumitru Anton a fost cadru militar înainte şi după Revoluţie, dar după 1993 şi-a dat seama că doreşte mai multe de la viaţă decât să execute ordinele pe care le primea de la superiori. Cu patru copii minori la acea vreme şi-a asumat riscul de a pleca de la Motru în străinătate în căutarea unei slujbe, în condiţiile în care pentru România NATO şi UE erau vise îndepărtate. După mai bine de 20 de ani a reuşit, în sfârşit, să îşi vadă visul îndeplinit, norocul surâzându-i la francezi.

„În 1993, când am fost prima dată în Spania nu am găsit de lucru, nu ştiam limba şi, trebuie să recunosc, am dormit pe jos, că nu aveam pe unde. M-am acoperit cu cartoane, am căutat patru zile de muncă în Spania, dar neştiind limba am plecat la francezi şi acolo bunul Dumnezeu mi-a ajutat să găsesc ceva în construcţii”, îşi aminteşte Anton despre prima sa ieşire în afară. În ultimii ani se profilase pe vânzarea de produse second hand pe care le aducea din străinătate şi le vindea la târgul auto de la Târgu Jiu, câteva mii de euro intrându-i lunar în buzunar, în condiţiile în care trebuia să fie mai mereu pe drumuri.

O ţigară, o cafea şi două bilete la loterie

La mijlocul lui iunie soarta lui Dumitru Anton avea să se schimbe pentru totdeauna, bărbatul, stabilit în Paris, intrând într-o tutungerie fără să ştie că acolo avea să dea norocul peste el. „M-am dus la o tabacherie şi aveam 7 euro în buzunar. Mai aveam şi alţi bani, să ne înţelegem, că nu îmi lipseau banii, dar atâţia aveam atunci la mine. Mi-am luat o ţigară şi o cafea şi, dacă tot mi-au rămas cinci euro, am zis să iau două bilete la Loterie, că la ei biletele se iau din tabacherii din astea, nu e ca la noi. Peste vreo două zile m-am întors să verific biletul, că acolo îţi dă premiul pe loc dacă ai până în 500 de euro câştigul. Mie îmi spunea aparatul că am câştigat, dar suma era peste 500 de euro. L-am întrebat pe domnul de la tabacherie dacă ştie cât ar fi câştigul şi mi-a spus că am seria care îmi asigură câştigul de un milion de euro. Mi-a dat un număr de telefon să sun la Loterie şi mi-a spus să îmi văd de treburile mele. Am sunat apoi la Loterie, m-au verificat, mi-au pus tot felul de întrebări, după care, prin iulie, am primit banii. Fix un milion, că la ei nu opreşte impozit ca la noi”, spune Anton.

Investiţiile, în România

Banii obţinuţi peste noapte nu au fost cheltuiţi de Dumitru Anton la întâmplare. Trecut prin necazurile vieţii, acesta e decis să realizeze o investiţie care în viitor să îi aducă şi profit. Mai întâi, a făcut cinste la prieteni şi şi-a omenit copiii pentru care a muncit toată viaţa. „Am dat la copii câte 50.000 de euro, le-am mai luat un lănţişor, una alta, că, până la urmă, pentru ei am muncit toată viaţa, iar fără familie degeaba ai bani. Mi-am luat şi eu o maşină de vreo 30.000 de euro şi cu 18.000 de euro mi-am luat la Zegujani opt hectare de teren, cu două case ţărăneşti pe ele. Acolo am o fântână cu cumpănă şi, pentru că e apă inclusiv pe seceta asta, vreau să fac nişte puţuri şi să ridic nişte solarii la care să îl pun pe băiatul al mic la muncă. Are 21 de ani şi trebuie să înveţe cum se câştigă banii din muncă. O să-i mai iau vreo 2-300 de curcani, nişte stupi, o să fac şi o livadă, cam într-un an de zile sper să am proiectul pus pe picioare, să fac aici un mic Dallas de care să fiu mândru. Nu vreau să risipesc banii şi nici să plec de aici pentru că eu Europa am văzut-o toată, nu mai îmi trebuie. Vreau să îmi fac o casă frumoasă, să ştiu copiii că nu au griji şi să fiu sănătos”, mai spune cel mai proaspăt milionar în euro al Gorjului.

Vizualizări: 303

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: