A dat foc vegetației uscate și a murit în incendiu

O tragedie a avut loc în Maramureș, acolo unde o femeie în vârstă de 60 de ani a murit într-un incendiu devastator, după ce, împreună cu soțul ei, au dat foc vegetației uscate pe terenul pe care îl lucrau. Incendiile de vegetație uscată reprezintă o problemă tot mai frecventă în întreaga țară și continuă să provoace pagube și tragedii, în ciuda reglementărilor care interzic arderea acestora.

În ziua fatidică, vântul a favorizat extinderea rapidă a flăcărilor, iar femeia a fost prinsă în mijlocul focului, neavând nicio șansă de scăpare. Pompierii au intervenit rapid, dar au găsit-o pe femeie carbonizată. Soțul ei a reușit, însă, să scape.

„În sprijin s-au deplasat pompierii serviciului voluntar din localitate. Incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 8 hectare. La locul evenimentului a fost găsită o persoană de sex feminin, decedată, cu arsuri pe o suprafață mare a corpului”, a spus Adriana Șanta, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, pentru presa locală.

Vizualizări: 2,343

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: