A adormit la volan şi a ajuns în şanţ

Două autovehicule au fost implicate marţi, 3 aprilie, într-un accident rutier pe raza comunei Scoarţa. O maşină condusă de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani, din comuna Bumbeşti Piţic. În urma impactului, ambele autovehicule s-au răsturnat în şanţul de pe marginea părţii carosabile. Oamenii legii spun că şoferul argeşean nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Soţia sa, care a venit de urgenţă la faţa locului, însoţită de tatăl său, spune că altul a fost motivul pentru care s-a produs evenimentul rutier. „Eu sunt din Târgu Jiu, soţul este din Argeş. Mergea la părinţii săi şi cel mai probabil a adormit la volan. Socrii mei sunt foarte stricţi, dacă au spus să ajungă la o oră, atunci trebuie să fie acolo”, a spus femeia.

Varianta femeii este susţinută şi de conducătorul autoutilitarei. „Adormi omul la volan, intră sub mine şi am ajuns în şanţ”, a spus acesta.

În urma impactului, şoferul argeşean a fost rănit uşor, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. „Ambii conducători auto a fost testaţi cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Galerie foto




Vizualizări: 1,443

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: