Vrea să plece din CE Oltenia şi nu este lăsat
Constantin Ţăpuş, electrician la CE Oltenia, a depus cerere la complex pentru a-şi înceta contractul cu acordul părţilor, în schimbul a şase salarii, dar spune că a fost refuzat. Compania a stabilit data de 31 martie pentru ca salariaţii să poată pleca la cerere, cu două, patru sau şase salarii, în funcţie de vechime. Cererea lui Ţăpuş a fost însă respinsă verbal, iar acesta vrea explicaţii. „Voiam să profit de această oportunitate. Eu am fost concediat colectiv în vară ca fiind pensionabil în septembrie, am contestat şi am câştigat, pentru că după concedierea mea complexul a angajat şase electricieni. Pe 29 martie am fost reîncadrat şi pe 31 am cerut încetarea contractului, pentru a lua cele şase salarii. Domnul Pisc mi-a aprobat la Rovinari, dar nu au vrut cei de la sediul central”, a spus Ţăpuş, care susţine că nici cererea de concediu nu i-a fost aprobată decât pentru zece zile.
Între timp, Directoratul CE Oltenia a hotărât prelungirea perioadei de depunere a cererilor pentru încetarea raporturilor de muncă cu acordul părţilor in baza art.55, lit.b din Codul Muncii, pana la data de 28 aprilie 2016. Pentru încetarea raporturilor de munca a salariaţilor cu contracte pe perioada nedeterminata, in aceste conditii, se vor acorda compensatii financiare după cum urmează: 2 salarii medii brute pe unitate pentru vechime in societate sub 3 ani; 4 salarii medii brute pe unitate pentru vechime in societate intre 3 si 10 ani; 6 salarii medii brute pe unitate pentru vechime in societate peste 10 ani. „Încetarea raporturilor de muncă cu acordul părţilor este una dintre masurile întreprinse in vederea reducerii cheltuielilor societăţii si implicit a celor de personal”, arată CE Oltenia într-un comunicat. Pandurul a cerut un punct de vedere pe speţa Ţăpuş, dar acesta nu a fost comunicat până la închiderea ediţiei. (R.S.)