Un primar din Gorj ar vrea mai mulți asistați social
Un primar spune că ar mai avea nevoie de câțiva asistați social. Se întâmplă în comuna Stejari, acolo unde sunt în plată în acest moment aproximativ 40 de cetățeni fără venituri și care sunt folosiți lunar la treburile din localitate.
Edilul Robert Păiuși susține că nu s-ar putea descurca fără asistații sociali și chiar dacă aceștia nu sunt puțini la număr, nu sunt suficienți.
”Am în jur de 40 de asistați sociali dar poate vi se par mulți, însă eu aș mai avea nevoie de încă pe atât. Cu ei îmi fac treaba în comună. Dacă nu ar fi ei ne-ar lua bălăriile și am arde ca șoarecii vara. Pe ei îi folosesc la tunsul ierbii, la stingerea incendiilor vara pentru că nu sare nimeni, cu ei fac curat în comună și prin cimitire. Unde am nevoie de forță de muncă îi chem pe ei. Nu îi aduc în fiecare zi ca să facă orele, îi chem când am nevoie. După mine aș mai avea nevoie de încă pe atât”, a explicat primarul.
Primarul din Stejari consideră că în comuna pe care o conduce sunt puțini cei care trăiesc cu ajutor de la stat în raport cu alte localități din Gorj.