Un fost jucător vorbeşte despre U Craiova şi influenţa lui Mititelu

Un fost jucător al Universităţii Craiova, australianul Josh Mitchell, a vorbit despre perioada petrecută în Oltenia, într-un interviu pentru prosport.ro. El a dezvăluit câteva momente incredibile de la antrenamente, dar şi despre culisele implicării lui Adrian Mititelu la echipă. Australianul joacă acum la o echipă din China.

Australianul susţine că Adrian Mititelu a iubit Craiova, însă a vrut să controleze prea mult echipa, ceea ce a dus la dispariţia ei. “Adrian chiar a avut o pasiune adevărată pentru Craiova. Pentru mine, e o mare dezamăgire că această pasiune nu s-a tradus în longevitate, trofee şi o echipă care să domine fotbalul românesc. Ţin minte că el voia să schimbe antrenamentele, avea înclinaţia de a se implica prea mult în viaţa echipei. Uneori, ne pierdeam concentrarea, presiunea pusă de el avea efect negativ. Cel mai bun sezon pe care l-am avut a fost cel cu Nicolo Napoli pe bancă, iar Mititelu nu s-a băgat atât de mult la echipă. Dar nu s-a putut controla, iar asta a distrus munca jucătorilor şi a antrenorului, după ce l-a demis pe ”Mister” cu trei etape rămase de jucat”, a spus el.

Josh Mitchell a povestit şi un moment „nebun” de la antrenamente, când Bornescu i-a spart nasul unui alt jucător: „Dar cred că cel mai nebun moment a fost la un antrenament, când Bornescu i-a spart nasul australianului meu, Michael Baird, pentru că a sărbătorit un gol marcat împotriva lui”. Fundaşul australian a declarat că a plecat de la Craiova pentru că nu îşi mai primise banii de multe luni şi pentru că era tratat rău. „Am simţit că, în acel moment, Craiova ajunsese într-o criză din care şansele de ieşire erau minore. Jucătorii nu mai fuseseră plătiţi de patru luni, iar Mititelu nu garanta că vom primi aceşti bani. Nu mi-am mai permis să trăiesc în apartamentul meu şi, deşi Mititelu nu ne mai plătea, ne abuza şi credea că ne poate controla. Spun cu mâna pe inimă că am dat totul pentru Craiova şi la bine şi la rău. Iar după ani în care fusesem tratat urât, am simţit că e timpul să plec”, a mai declarat pentru prosport.ro.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: