Staţia de asfalt de la Iezureni, mutată de lângă drumul naţional

Societatea Secol România vrea să mute stația de mixturi asfaltice de la Iezureni. Unitatea va fi amplasată cu câteva sute de metri mai în spate, în aceeaşi zonă, spre râul Jiu, astfel încât să nu mai creeze disconfort din cauza prafului și a zgomotului pentru cetățenii din zonă. Societatea poate obține avizele pentru mutarea cu distanța solicitată numai dacă realizează un gard fonic.

Localnicii din cartierul Iezureni apartenent municipiului Târgu Jiu au sesizat în ultimii ani de nenumărate ori problemele cu care se confruntă din cauza stației de asfalt care funcționează în zonă. Societatea Secol România a luat acum o primă măsură pentru a reduce disconfortul creat cetățenilor și vrea să mute activitatea cu câteva sute de metri mai în spate. Astfel, nivelul zgomotului produs de instalații, dar și cel la pulberilor ar scădea substanțial. În acest sens, administratorii societății au depus la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj o solicitare pentru avizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Acesta este primul pas pentru mutarea stației. "Societatea produce mixturi asfaltice și are și o stație de sortare pentru sorturi de agregate, care este amplasată mai în spate. Au existat mai multe sesizări ale cetățenilor din zonă pe zgomot și praf. Secol a venit în primă fază cu un certificat de urbanism pentru realizarea unui parc industrial pe toată suprafața, solicitare pe care am respins-o și ulterior a venit cu o solicitare pentru Plan Urbanistic Zonal în vederea reamplasării stației de mixturi asfaltice. Vor să o mute din amplasamentul acela care foarte aproape de drum și să o ducă mai în spate cu 236 de metri. Au elaborat un studiu privind starea de sănătate a populației și din acesta a reieșit că varianta cea mai bună este mutarea stației", a declarat Nicolae Giorgi, directorul APM Gorj.

Gardul fonic, condiţie obligatorie

Reprezentanții APM Gorj spun că PUZ-ul va fi adoptat numai în condițiile în care societatea va realiza un gard fonic corespunzător. "S-au decis să o mute din amplasamentul actual în spate, în spre Jiu față de casele respective și cetățenii contestă că nu ar fi distanța din ordinul 119 privind normele de viață ale populației, adică de cel puțin 500 de metri. Vor și mai în spate să fie mutată, dar nu mai este teren pentru că intră pe digul Jiului, și măsuri complementare. Trebuie să realizeze un gard fonic ca să diminueze. Cetățenii au contestat în primă fază că acest gard nu este suficient de lung și urmează ca proiectantul să analizeze, să vadă dacă îl mai înalță sau îl mai lungește pentru a se încadra în limitele legale. Acum sunt la faza de adoptare PUZ. Dacă realizează zidul fonic pot să primească avizul APM Gorj pentru acest plan. Cetățenii mai solicită și mutarea porții care este înspre drum și vor să fie mutată lateral", a mai spus directorul APM Gorj. 

Înainte de avizarea PUZ, reprezentanții APM Gorj, ai Gărzii de Mediu Gorj și ai Direcției de Sănătate Publică vor efectua o vizită la stația de mixturi asfaltice.

statie_asfalt_iezureni

Vizualizări: 555

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: