Și-a bătut concubina și a amenințat-o cu moartea
Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi de o femeie cu privire la faptul că a avut un conflict cu partenerul său.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce apelanta în vârstă de 47 de ani se afla la locuința sa din comuna Căpreni, a avut un conflict cu partenerul său, de 50 de ani, care locuiește la același domiciliu, pe fondul unor neînțelegeri familiale, în urma căruia acesta ar fi lovit-o cu pumnii la nivelul capului, provocându-i leziuni.
Tot în această împrejurare, bărbatul ar fi amenințat-o pe concubina sa cu moartea, fapt ce i-a creat acesteia o stare de temere.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului ocazie cu care a rezultat un risc iminent, motiv pentru care, împotriva bărbatului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie și amenințare.