Şeful Spitalului Motru, selectat în patru luni

Alin Efrim, directorul medical al Spitalului Municipal din Motru, a preluat frâiele unității după ce fostul manager Teodor Zavate, și-a dat demisia, cercetat fiind pentru luare de mită. Efrim nu va sta mai mult de 4 luni interimar la conducerea spitalului, spun cei din administrația locală, care și-au propus să organizeze un concurs pentru desemnarea managerului. "Punem în aplicare procedura pentru organizarea unui concurs în vederea desemnării managerului pentru spitalul din Motru. Alin Efrim a fost delegat interimar pe o perioadă de 4 luni până la organizarea concursului, cu posibilitatea de prelungire. Sunt convins că ne vom încadra în termen", a declarat primarul Gigel Jianu. Medicul Alin Efrim spune că nu a luat o decizie în ceea ce privește participarea la concurs. "Sperăm să dureze cât mai puțin interimatul să avem un manager cu drepturi depline. Încă nu m-am gândit clar dacă mă voi înscrie la concurs, o să mă gândesc. În principiu, nu îmi doresc acest post în mod special. Aș opta mai mult spre activitatea medicală, aș vrea să-mi desfășor în principal activitate medicală, de asta mi-am ales medicina", a explicat Alin Efrim, managerul interimar al Spitalului Municipal Motru. Schimbări vor fi şi în Consiliul de Administraţie. 

Vizualizări: 2,443

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: