Scandalul polițiștilor bătăuși: Șeful Poliției Novaci a fost eliberat din funcție
Daniel Popescu, șeful Postului de Poliție din Novaci, a fost suspendat din funcție. Inspectoratul de Politie Județean Gorj a confirmat că față de acesta a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Măsura vine după ce polițistul a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile. El este vizat în dosarul de tentativă de omor și tortură deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj după ce un novăcean de 41 de ani a fost bătut crunt de patru polițiști de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
Potrivit unor surse, Daniel Popescu, șeful Poliției Novaci, este acuzat de purtare abuzivă. În plus, nu ar fi străin de "corecția" pe care i-au aplicat-o cei patru mascați bărbatului atât în Secția de Poliție, cât și în dubă. „Se vedea duba mișcându-se și zdupăind, parcă avea tauri în mașină. La mine la poartă. Și comandantul m-a chemat mai departe, ca să nu aud ce fac cu el”, le-a spus jurnaliștilor tatăl victimei. Parchetul nu a comunicat oficial ce acuzații îi sunt aduse comisarului. Până acum, nu a fost desemnat un înlocuitor al acestuia.
Bărbatul lovit se află acum internat în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, unde a suferit o intervenție chirurgicală de urgență, iar tatăl acestuia a spus că i-au fost scoase fierea, splina și o parte din ficat, are un plămân afectat, iar coastele și sternul i-au fost fracturate.
Cei patru mascați sunt arestați preventiv.