Scandal la capul morţilor scoşi din morminte
Procurori, poliţişti, feţe bisericeşti şi rude scandalizate. Cu toţii au fost vineri în cimitirul de la Stoina, pentru a asista la deshumarea a două persoane. Deschiderea mormintelor a avut loc la ordinul procurorului de caz, care verifică acuzaţia de profanare adusă de familia Geambaşu preotului din sat. Urmaşii celor decedaţi au reuşit să convingă procurorul că există suspiciuni serioase cu privire la dispariţia osemintelor, dar după ore bune de săpături, acestea s-au dovedit false. Familia nu este împăcată şi cere acum preotului să le pomenească gratis rudele decedate.
Scandalul a pornit în urmă cu două luni, la cimitirul din comuna gorjeană Stoina, când rudele care au venit să aprindă o lumânare la capul decedaţilor nu le-au mai găsit mormintele. A fost un şoc pentru Elena Geambaşu când a văzut că în locul acestora fusese săpat un alt mormânt, zidit cu bolţari şi placă de beton, iar crucile erau azvârlite prin iarbă.
Familia Geambaşu a depus o plângere la poliţie pentru profanare de morminte, susţinând că preotul Daniel Ioana le-a dezgropat morţii şi este de vină pentru că a permis construirea unui alt mormânt. Preotul însă susţine că cei care au comis o greşeală sunt lucrătorii, care s-au apucat de săpături fără acordul său. „Noi aşa am primit ordin. Crucile le-am scos că nu aveam unde să punem pământul, dar le puneam la loc. Mie aşa mi-au spus şi eu am săpat aici, până la un metru şi ceva şi nu am dat de nimic, că dacă dădeam de ceva eu opream lucrarea”, explică Gheorghe Drăghici, unul dintre lucrători.
Osemintele au fost găsite
Poliţia a deschis o anchetă în acest sens, iar vinerea trecută, la ordinul unui procuror, la faţa locului s-au făcut săpături pentru a vedea dacă osemintele soţilor Elena şi Gheorghe Pălcău mai există sau nu în locul respectiv. „Să săpăm să vedem ce e jos, să dăm de oase. Preotul să răspundă şi să plătească cheltuielile. Şi după, să vedem ce spune instanţa. Nu lăsăm totul aşa”, spune Ion Fota, unul dintre nepoţii decedaţilor.
După ore întregi de săpături şi de acuze la capul morţilor, osemintele au fost scoase la iveală, dar, în loc să atenueze spiritele, acest lucru a încins mai rău atmosfera. Elena Geambaşu, cea care l-a acuzat de la început pe preotul parohiei de toată isprava, i-a cerut acestuia să se ocupe de pomenirea morţilor, susţinând că lucrurile nu se vor termina aşa. „Preotul este vinovat. Oasele există, dar să pomenească. De ce mi-a băgat alt mort peste mortul meu? Erau locurile mele de veci, erau crucile, să îi fi lăsat în pace, nu să îi deranjeze. Aici s-a lucrat cu buldocupa. S-a umblat la mormânt”, susţine Elena Geambaşu, cea care i-a îngrijit pe cei doi decedaţi.
„Faci scandal. Nu te doare prea mult, vezi de treabă. E mătuşa mea, iar dumitale ţi-a dat casa. Zece ani de zile nu ai făcut nici curăţenie la mormânt. Erau numai buruieni aici”, a mai răspuns Tomescu Dumitru, consilierul preotului.
Preotul a cedat
Sătul de acuzaţiile aduse, nervii preotului Daniel Ioana au cedat până la urmă şi a transmis familiei că o să se ocupe de pomeniri până la o sută de ani. „Am putere de pomenire până la o sută de ani, în fiecare zi. Sunt aici în fiecare zi şi pomenim. Gratuit! Nu s-a umblat de către oameni la morminte. E cererea dumneavoastră de deshumare. Veniţi pe fiecare zi şi pomenim de câte ori vreţi. Vă aştept cu dragă inimă”, a declarat preotul Daniel Ioana.
Cercetările în acest caz vor fi continuate, având în vedere că acuzaţiile de profanare de morminte nu au fost ridicate. „Avem în lucru un dosar penal pentru infracţiunea de profanare de morminte în urma plângerilor depuse de soţii Geambaşu. După soluţionare dosarul va fi înaintat Parchetului cu propunerea legală. S-au găsit oasele. Cercetările continuă. Important este că avem un indiciu”, spune Nicolae Dicu, agent şef la Poliţia din Stoina.