Sărăcia de lângă Târgu Jiu. Vezi în ce condiţii trăiesc aceşti oameni!

Trăiesc ca-n junglă într-un cartier din municipiul Târgu Jiu. 23 de familii sunt pur şi simplu uitate de autorităţile locale de ani de zile, fără să le pese că acești oameni trăiesc fără apă, fără gaze şi cu spaima că în orice zi acoperișurile locuințelor s-ar putea prăbuşi. Este vorba despre cartierul fostei unități militare din Drăgoieni, locul unde zeci de familii plătesc chirie la primărie deşi trăiesc în condiții groaznice.

În mijlocul câmpului, fără apă, fără gaze și fără iluminat public. Așa trăiesc de ani de zile nu mai puţin de 23 de familii într-un cartier al municipiului Târgu Jiu, cartierul fostei Unități Militare de la Drăgoieni. Atmosfera sărbătorilor de iarnă nu își face prezența în nicio casă. Își face prezența sărăcia lucie, dar mai ales nepăsarea autorităților locale față de niște oameni care își plătesc lunar chiria la primărie. ”Ni s-au acordat niște pereți. Fiecare, după posibilități, și-a mai renovat. Dar nu pentru asta țipăm noi de ani de zile. Țipăm pentru că ei sunt cei care trebuie să vină să facă curățenie, să taie rugii, să întrețină ce este al lor, nu ce este în curtea noastră. Nu avem apă potabilă, este o singură fântână în tot cartierul și aia nu e bună de băut, vara este plină de viermi, miroase a mizerie care vine de aici de la o fermă. Nu mai vorbim de gaze că nici nu am cerut, am cerut doar apă și curățenie”, a spus Rozalia Lorintz, locatară.

 Copiii merg pe întuneric la școală

Chiar dacă este vorba de câteva mii de metri pătrați, locul este de o neglijență crasă din partea autorităților locale. Șanțuri înfundate, gunoi neridicat cu săptămânile, rugi, fântâni cu apă nepotabilă și fără iluminat pe timp de noapte. În ciuda lipsurilor, oamenii nu au nici o zi restantă la chirie. ”Nu avem iluminat pe timp de noapte și sunt copii care pleacă la școală în fiecare zi, pleacă pe întuneric, vin pe întuneric. Am depus cereri peste cereri să ne pună și nouă un bec. Din ianuarie țipăm să vină să ridice gunoiul de lângă pubele, avem hârtii scrise. Eu nu vin să vorbesc pentru mine, vorbesc în numele tuturor acestor oameni. Este o clădire aici care stă să pice, nu vine nimeni să o pună la pământ”, a spus Rozalia Lorintz, locatară.

 Reparații de mântuială

Mai mult decât atât, oamenii se plâng că reparațiile locuințelor sunt făcute de mântuială și se tem că o să pice cărămizile peste ei și din cauză că terenul este mlăștinos. ”Stăm cu apa sub noi pentru că șanțurile nu au ieșire, de cele mai multe ori se înfundă în curțile oamenilor. Nu sunt întreținute, se și vede deja cum apa a intrat, macină, în curând o să pice totul pe noi și nu îi pasă nimănui. Nu am cerut condiții nemaivăzute, patru lucruri am cerut, curățenie, șanțuri, apă și iluminat”, a mai spus Rozalia Lorintz, locatară.

Galerie foto


Vizualizări: 1,698

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: