Salariile angajaţilor Minprest, bugetate până la sfârşitul anului
Societatea Minprest Serv Rovinari a încheiat contracte cu Complexul Energetic Oltenia ce îi vor permite să-i menţină în câmpul muncii până la finalul anului pe toţi cei 1.568 de salariaţi. Nu se ştie deocamdată care va fi soarta celor 250 de angajaţi ai societăţii care prestează activitate la carierele Berbeşti şi Alunu, unităţi miniere ale complexului ce vor fi externalizate. Directorul Minprest, Gabriel Giorgi, a vorbit despre două posibilităţi. Niciuna nu presupune disponibilizări.
Complexul Energetic Oltenia a încheiat cu societatea Minsprest Serv Rovinari contracte pentru 2015 în sumă de circa 32 de milioane de lei. Conducerea societăţii spune că astfel toate locurile de muncă din unitate sunt garantate până la sfârşitul anului. În luna martie vor expira contractele pe perioadă determinată a circa 600 de salariaţi, însă vor fi prelungite, spune directorul Gabriel Giorgi. „Am încheiat mai multe contracte cu CE Oltenia. Sunt asigurate serviciile pe care le-am avut şi anul trecut până la sfârşitul anului. Sunt bugetate locurile. Asta înseamnă şi menţinerea tuturor locurilor de muncă, pentru că aşa este construit şi bugetul. Celor cărora le vor expira contractele, probabil o să li se prelungească. Recomandarea Guvernului este să nu mai facem contracte pe perioadă nedeterminată. De asta şi ţinem aşa”, a declarat directorul Minprest Serv, Gabriel Giorgi.
Societatea Minprest Serv are angajaţi care prestează activitate la carierele Alunu şi Berbeşti, ce vor fi transferate către CET Govora. Giorgi spune că deocamdată nu a purtat discuţii cu autorităţile vâlcene pentru a vedea dacă salariaţii vor fi preluaţi de către o altă firmă sau serviciile vor fi prestate în continuare de către Minprest. „Am 250 de oameni acolo. Sunt toate activităţile începând de la curăţenie şi până la PSI. Vineri am vorbit cu domnul Preda de la Berbeşti, a rămas ca şeful de sector de la mină să meargă la CET Govora să stabilească o întâlnire. Probabil că o să ajungă discuţiile la nivel de Consiliu Judeţean Vâlcea. Sunt două variante: prestează tot cu Minprest în continuare sau oamenii vor fi preluaţi de firma care va presta serviciile pe care le prestăm noi acum. Serviciile respective trebuie prestate, firma care va presta serviciile trebuie să preia angajaţii noştri, aşa a fost şi până acum. Sunt oameni care au dat pământ către exploatarea minieră, către CEO. Majoritatea salariaţilor din zonă îşi doreşte să rămână în Minprest”, a precizat directorul Gabriel Giorgi.