Râurile din Gorj s-au umflat. Risc de inundații în mai multe zone!
Codul roșu de ploi abundente a mobilizat autoritățile din județul Gorj. Sunt în alertă autoritățile județene și locale, angajații de la Ape și pompierii. Sunt monitorizate, în aceste ore, debitele crescute ale râurilor din județ. În principal, atenția este îndreptată spre Jiu, Gilort, râul Galbenu din Baia de Fier și Sohodolul.
Ploile abundente din ultimele ore au făcut ca debitele râurilor să crească substanțial. A plouat cât în aproape două luni mai ales în zonele montane și submontane din Gorj, vizate de un cod roșu de precipitații. Meteorologii au anunțat că, local, se vor strânge și 100 de litri de apă pe metrul pătrat. Gorjenii au fost atenționați printr-un mesaj Ro Alert să evite deplasările și să rămână la adăpost.
La nivelul județului, a fost activat și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. "S-a discutat cu primarii din zonă, au fost demarate procedurile pentru informarea turiștilor din respectivele zone, la U.A.T urile din zonă vor fi echipe pentru asigurarea permanenței", a transmis Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.
Mai multe echipe de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj și pompieri monitorizează râurile Gilort, Jiu și Sohodol. În zona podului de la Pociovaliștea au fost aduși saci cu nisip.
"Asigurăm măsuri de protecție la Pociovaliștea. Deocamdată nu sunt probleme, dar debitul râului este foarte mare", a transmis ISU Gorj.
În Baia de Fier, și râul Galbenu s-a umflat. "Este destul de nervos râul. Nu l-am mai văzut atât de umflat de foarte multă vreme", a spus un localnic. Și în Cheile Sohodolului, peisajul s-a schimbat total față de zilele trecute când râul de munte devenise un fir de apă. "Nu am văzut niciodată Sohodolul așa secat ca acum. Dar astăzi, când am văzut cât de mare este debitul, am rămas la fel de surprins. Sperăm să nu vină și vreo nenorocire odată cu această viitură, să nu iasa din matcă. Râul este tulbure, învolburat și stăm cu teamă", a spus un localnic din Runcu.
Din fericire, până la această oră nu au fost semnalate probleme din cauza vremii.