Promisiune: Bani din redevența minieră pentru primăriile din Gorj

Primăriile vor avea mai mulți bani pentru proiecte în acest an. În special, cele din zonele miniere. Este promisiunea guvernanților care vor adopta o hotărâre prin care vor ajunge în conturile primăriilor bani din redevența minieră. Mai exact, aproape jumătate din suma ce ajungea până acum către bugetul de stat va fi virată către autoritățile locale.

Și Consiliul Județean Gorj va primi o parte din redevența minieră. Anul trecut, ar fi putut primi 17 milioane de lei, dar hotărârea, deși promisă din vară, n-a fost adoptată la timp.

“Avem promisiunea că anul acesta va fi adoptată o hotărâre de Guvern prin care parte din redevența minieră, care acum se duce 100% către bugetul de stat, să fie dusă 45% către unitățile administrativ teritoriale și 40% către județul Gorj. Colegii din Guvern au promis ca, până la data de 1 februarie, această hotărâre să fie emisă astfel încât să beneficiem și noi, și cei din zonele miniere, și județul, de parte din această redevență. Anul trecut, am pierdut la bugetul local 17 milioane de lei, partea de redevență minieră doar din zona minieră”, a spus Cosmin Popescu, la Radio Infinit.

Sunt circa 20 de primării din Gorj care vor primi bani din redevența minieră în acest an. Fondurile sunt o gură de oxigen pentru primari și i-ar putea ajuta să facă proiecte pentru dezvoltarea localităților pe care le administrează.

Rămâne de văzut dacă promisiunea se va și concretiza mai ales că se discută despre ea de aproape zece ani.

Vizualizări: 2,462

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: