Profit la CEO. Boza: Nu aşteptăm aceleaşi rezultate la sfârşitul anului
Oficialii Complexului Energetic Oltenia anunţă profit după primele şase luni ale acestui an. Din păcate, situaţia financiară a companiei energetice ar putea avea de suferit până la sfârşitul acestui an, pentru că un eventual profit ar putea fi „înghiţit” de sumele mult prea mari pe care compania le cheltuieşte pe certificatele de dioxid de carbon.
Sorin Boza, preşedintele Directoratului CE Oltenia, a explicat că situaţia la şase luni a fost încheiată şi este una pozitivă. „Închiderea la şase luni este gata. Rezultatele sunt pozitive. Din păcate, nu aceleaşi rezultate le vom aştepta spre sfârşitul anului deoarece preţul certificatelor de CO2 continuă să crească. Marţi, de exemplu, am achiziţionat certificate de CO2 la 17,7 euro. Trendul este ascendent”, a dat asigurări managerul companiei.
Între timp, parlamentarii, reprezentanţii CE Oltenia şi ai Ministerului Energiei încearcă să scape compania de această corvoadă şi speră să obţină ajutor din partea statului. Au transmis un Memorandum Guvernului. Acesta va fi luat în discuţie până la sfârşitul acestei luni. „Contează că, în paralel, Complexul Energetic Oltenia şi Ministerul Energiei au pregătit un Memorandum ce va fi introdus în Guvern, în curând, eu estimez două săptămâni, nu mai mult, un Memorandum care va da posibilitatea companiei să beneficieze de ajutor de stat pentru diferenţa enormă de la 7,5 euro la 17 euro. Asta este o veste bună şi este direcţia pe care Complexul Energetic Oltenia şi Ministerul Energiei au ales să meargă în perioada următoare şi sperăm să fie un succes”, a mai transmis Sorin Boza.
El a primit asigurări de la ministrul Energiei că se va implica în acest proiect. „Domnul Anton Anton, ministrul Energiei, domnul secretar de stat Doru Vişan ne-au promis că vor face tot ce depinde de ei pentru ca acest Memorandum să fie o reuşită şi să ajute compania să reziste în piaţă în următorii 20-25 de ani, aşa cum este prevăzut în strategia energetică a României”, a încheiat Boza.