Procesul lui Condescu – aproape de un verdict

Dosarul în care Marin Condescu și Viorel Temelescu sunt judecați pentru că ar fi prejudiciat clubul Pandurii cu câteva milioane de lei în perioada în care au fost în fruntea acestuia se apropie de final. Tribunalul Olt a stabilit un nou termen în acest proces pentru sfârșitul lunii mai, atunci urmând să aibă loc dezbaterile pe fond, după care instanța ar trebui să delibereze și să stabilească dacă cei doi inculpați se fac vinovați sau nu de acuzațiile care le sunt aduse de procurori. Marin Condescu susține ca întotdeauna că nu se face vinovat de acuzațiile care i-au fost aduse, o dovadă în acest sens fiind și faptul că de câteva luni a fost readus la Pandurii pentru a încerca să salveze echipa și de la retrogradare și de la faliment. În 2013, când a plecat, a lăsat în conturile clubului milioane bune de euro, bani care ulterior s-au evaporat, iar echipa a intrat în insolvență.

„Permanent am spus că în perioada în care am fost președinte nu s-a întâmplat nimic ilegal la Pandurii, iar asta o dovedesc documentele oficiale, nu vorbele mele. Am convingerea că și instanța va constata acest lucru. Mai este ceva vreme până la pronunțarea unei sentințe, până atunci trebuie să avem încredere că ne putem salva de la retrogradare și că din vară vom putea reclădi o nouă echipă la Târgu Jiu, una care să fie mândria orașului, așa cum a fost în urmă cu câțiva ani”, afirmă fostul președinte de la Pandurii. Între timp, Condescu a obținut în instanță recunoașterea datoriilor pe care clubul le are față de el, acest lucru ajutându-l să devină principalul creditor de la Pandurii. În timp ce în anchetă e acuzat că a păgubit clubul, actele au arătat că fostul președinte are de încasat aproape un milion de euro, în perioada în care a condus echipa el neîncasând nici un leu. Banii care i se cuveneau au rămas permanent la dispoziția clubului, așa ajungându-se ca, în pragul falimentului, să se constate că fostul președinte are de primit bani.

Vizualizări: 960

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: