Premieră la teatrul de păpuși din Târgu Jiu

Teatrul de Păpuși ″Pinocchio″, din cadrul Școlii Populare de Artă Târgu Jiu, vă invită miercuri, 20 noiembrie 2019, ora 1200, la Muzeul Județean Gorj ″Alexandru Ștefulescu″, la premiera spectacolului „Trei pitici voinici“, o poveste scrisă de Cornelia Diaconu și Costel Popovici, în regia Corneliei Diaconu. Din distribuție fac parte actorii păpușari: Daniela Rednic, Liliana Uscătescu, Andreea Maria Urlan și Alina Mornea.

Piesa ”Trei pitici voinici” se vrea o alternativă la prea multă tehnologie, pentru că odată cu ascensiunea mijloacelor moderne de comunicare, tindem să dăm din ce în ce mai puțină importanță cititului. În urma întâlnirii cu personaje precum cei trei pitici sau Marinică și asistenta, copiii vor învăța că trebuie să se joace, să creeze, să-și dorească să citească o carte și abia apoi, cu un vocabular frumos și bogat, să apeleze la tehnologie pentru a-și desăvârși educația.

Spectacolul este unul energic, din piesă nu vor lipsi dansurile și cântecelele.

„Vă așteptăm pe toți, cu mic cu mare, să vă bucurați de clipe minunate alături de trupa de papusari profesioniști “Pinocchio”. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile“, anunță organizatorii.

Vizualizări: 1,040

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: