Percheziții la Cărbunești, Scoarța și Albeni. Ce au găsit polițiștii!

Un bărbat de 37 de ani, din localitatea gorjeană Târgu Cărbunești, a sustras cantitatea de 250 litri produs petrolier, cu un furtun branşat la colectorul de pompare a ţiţeiului, aparţinând unei societăți comerciale din Țicleni. Furtunul ajungea la o autoutilitară, unde a încărcat produsul petrolier într-un recipient de 1.000 litri, reușind să fugă de la locul faptei care a avut loc pe 27 mai.

La data de 2 iunie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au pus în executare 3 mandate de percheziții domiciliare, emise de Judecătoria Târgu Cărbunești, la domiciliile rudelor bărbatului bănuit de furt calificat, precum și la o societate comercială pe care o administrează.

“Cu această ocazie, polițiștii au descins la locuința unui bărbat de 66 de ani, din comuna Albeni, unei femei de 69 de ani, din comuna Scoarța, cât și la sediul unei societăți comerciale, din orașul Târgu Cărbunești. In urma perchezițiilor, polițiștii au identificat cantitatea de 1.500 litri produs petrolier (țiței), fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 150 bidoane din plastic cu capacitatea de 30 litri fiecare, 6 recipiente cu capacitatea de 1.000 litri fiecare și două pompe electrice, despre care există indicii că au fost folosite la sustragerea de produs petrolier”, arată IPJ Gorj.

În continuare, polițiștii desfășoară activităţi specifice în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru stabilirea întregii activități infracționale. (A.M.)

Vizualizări: 2,772

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: