Pârvulescu: Nu este timp fizic pentru disponibilizări la CEO
Sindicaliştii din minerit şi energie cred că administraţia CE Oltenia nu va putea disponibiliza 2000 de salariaţi până la 1 iulie, aşa cum şi-a propus. Federaţiile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă (CCM) nici măcar nu au fost notificate referitor la aceste disponibilizări, a spus liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Dumitru Pârvulescu. "Dacă era Ciurel până acum restructurările erau făcute. Semna cu SMEO 5000 de disponibilizări. Oricum nu este timp să fie făcute acele disponibilizări. Nu s-a făcut nici măcar primul pas, acela de notificare a sindicatelor, nu a fost notificat niciun sindicat. Deja suntem în 16 mai, nu e timp fizic până la 1 iulie să facă concedieri colective", a declarat Dumitru Pârvulescu, preşedintele FNME.
Administraţia CE Oltenia a avut până acum o şedinţă informativă cu sindicatele prin care le-a explicat ce cuprinde planul de reorganizare a companiei până în 2020. În planul de redresare al companiei sunt prevăzute şi 5000 de concedieri colective în fiecare an, câte 2000 în 2016 și 2017 iar în 2018 și 2019 câte 407, iar în 2020 un număr de 455 de angajați.
Este posibil ca miercuri, 18 mai, să aibă loc o primă rundă de discuții pe această temă între administrație și sindicate.