Parcul Industrial Bumbești Jiu, tot fără energie electrică
Avaria produsă la stația de curent de la Uzina Mecanică Sadu în urma precipitațiilor din această lună a afectat grav activitatea Parcului Industrial Bumbești Jiu. Aproape 100 de salariați, care lucrează la cele 5 firme din parc, sunt afectați.
Nu este pentru prima dată când se produce o avarie la Uzina Mecanică Sadu, ci este vorba despre trei astfel de defecțuni în acest an. Patronii care dețin firme în Parcul Industrial din Bumbești Jiu s-au arătat revoltați de această situație.
Constantin Bobaru, primarul din Bumbești Jiu, spune că stația electrică se află într-o stare deplorabilă, iar la fiecare ploaie se inundă.
”Această problemă se va repeta și pe viitor. Parcul Industrial este alimentat dintr-o fostă stație de conexiuni care s-a defectat și este într-o stare jalnică. Se inunda spațiul, iar apoi știm și noi ce se întâmplă când apa intra în contact cu energia electrică. Este rezolvabilă. Am avut o discuție și se lucrează la o soluție tehnică. La momentul de față este o chestiune greu de rezolvat, mai ales că această stație aparține Uzinei Mecanice Sadu și acolo nu există niciun consumator”, a spus primarul Constantin Bobaru, la Radio Infinit.