Pandurii, invitaţi miercuri la Comisia de Disciplină

Pandurii Târgu Jiu nu a aflat nici până acum dacă va mai juca meciul cu Metaloglobus din prima etapă a acestui sezon. O posibilă decizie s-ar putea da miercuri la Comisia de Disciplină, unde clubul Pandurii a fost convocat din nou după ce şi săptămâna trecută reprezentanţii clubului au fost la comisie.

Gorjenii de la Pandurii au avut depistate şapte cazuri de infectare cu noul coronavirus înainte de prima etapă şi nu au mai primit acordul DSP pentru a se deplasa la meciul de la Bucureşti, cu Metaloglobus. E adevărat că acestea au fost teste rapide, care nu sunt obligatorii, dar acceptate de FRF, iar cu o săptămână înainte se efectuaseră testele obligatorii RT-PCR, la care jucătorii au fost negativi. Ştiind că nu au avut infectări,, cei de la Pandurii au efectuat şi teste rapide, cu o zi înainte de meci, pentru că următoarea testare PCR era programată după încă o săptămână, conform protocolului medical care prevede teste la 14 zile. După acele teste la care s-au depistat şapte pozitivi, echipa a intrat în izolare şi apoi au fost retestaţi toţi jucătorii, până să se reia antrenamentele, la retestare un singur jucători fiind pozitiv. De atunci oficialii clubului se tot prezintă la Comisia de Disciplină cu documentele solicitate dar încă nu s-a luat o decizie, următoarea înfăţişare fiind programată pentru miercuri. „Săptămâna trecută am fost chemaţi la comisie, săptămâna aceasta suntem chemaţi din nou, avem foarte multe meciuri în deplasare,la comisii”, a explicat situaţia directorul sportiv Camilian Floroiu care a precizat că orice decizie se va lua în cazul Pandurii, va fi un precedent pentru viitoarele cazuri de acest gen: „Este foarte greu să se ia o decizie în acest caz, eu înţeleg situaţia, e greu în acest moment în care pandemia îşi face de cap pe la toate cluburile. E foarte, foarte greu, pentru că în momentul în care se ia o decizie se va crea un precedent. Şi atunci trebuie să fie foarte, foarte atenţi la această decizie. Aşa cum spun eu, mai ales în sport, trebuie să se judece în litera şi în spiritul legii”.

Dacă nu vor reprograma meciul dintre Pandurii şi Metaloglobus, cei de la FRF vor fi nevoiţi apoi să nu programeze nici alte partide, în care apar cazuri similare, pentru că pandemia de coronavirus nu va dispărea după această decizie.  

Vizualizări: 922

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: