O săptămână de distracţie la Motru
Motrenii vor sărbători în perioada 21-27 mai, atunci când au fost programate manifestările de Zilele Municipiului. Programul este unul încărcat şi cuprinde expoziţii, concursuri de poezie, festival de muzică populară, spectacole de divertisment, concerte, dar şi o mulţime de alte activităţi. Printre artiştii invitaţi să le cânte motrenilor se numără Daggu Project, Adrian Sînă sau Delia Barbu.
Zilele Municipiului Motru sunt organizate anul acesta de primărie, prin Direcţia de Cultură. Bugetul alocat este de 50.000 de lei. Manifestările se vor desfăşura în piaţeta din centrul oraşului, iar spectacolele vor avea loc pe scena ce va fi amenajată în zona Casei de Cultură.
Luni, 21 mai, de la ora 12.00, va avea loc festivitatea de deschidere a manifestărilor, cu o şedinţă festivă a Consiliului Local. Marţi este programat vernisajul unei expoziţii de arte plastice la sediile Casei de Cultură. Miercuri va avea loc concursul de poezie „Nicolae Dragoş”, ediţia I, la sediul Casei de Cultură din parcul central. Manifestările vor continua joi cu un atelier în aer liber pentru copii în două zone ale oraşului. Ziua de vineri a fost dedicată muzicii populare. De la orele 16.30 va avea loc un spectacol de muzică şi dansuri populare susţinut de copiii din Motru, iar de la ora 20.00 va debuta Festivalul de Muzică Populară „Gheorghe Feraru”.
„Gheorghe Feraru este un profesor de muzică. A învăţat sute de copii din oraş să cânte la vioară. Organizează spectacol cu copiii. A cântat şi ne-a încântat pe toţi în decursul multor ani. A ieşit la pensie, dar trăieşte şi am zis să-i aducem o recunoaştere a meritelor acum, cât e printre noi. Este prima ediţie a festivalului. Dacă va avea succes, vom organiza un festival separat, mai complex”, a declarat Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.
Sâmbătă, 26 mai, motrenii sunt invitaţi să ia parte la un spectacol de divertisment, cu dansuri moderne şi de societate, muzică uşoară, teatru, pantomimă şi momente vesele. Spre seară va avea loc festivitatea de premiere a câştigătorilor la concursurile sportive, după care vor urma recitalurile de muzică uşoară ale artiştilor Daggu Project, Helen, Chriss Greys Live Band, Adrian Sînă & Akcent.
Ultima zi a manifestărilor va debuta cu un spectacol de divertisment, urmat de spectacole de muzică populară şi de petrecere susţinute de Elena Grama, Delia Barbu, Sanda Argint, Dorin Covaci. Manifestările de Zilele Municipiului Motru se vor încheia cu un impresionant foc de artificii.