Nu crede că va fi aprobat prea curând bugetul CEO

Un lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia se declară pesimist privind șansele ca bugetul producătorului de energie să fie aprobat în curând. Laurențiu Manolache a declarat că sunt șanse nule ca acest lucru să se întâmple în viitorul apropiat așa că sindicaliștii nici nu vor avea ce să negocieze. 

Dacă nu va fi aprobat bugetul cât mai repede, nici negocierile nu se vor putea face pentru că sindicalistul nu crede că sunt șanse mari să fie obținute creșteri salariale pentru mineri și energeticieni.

„Șansele ca bugetul companiei să fie aprobat în perioada următoare sunt nule. Să nu mai vorbim de creșteri salariale că nu putem să vorbim. Se vorbește de o creștere cu 600 de lei. Nicidecum. Aceasta e o minciună din partea unor distinși lideri de sindical. Noi nu avem un buget aprobat. După ce se va aproba, atunci putem vedea ce sumă li se acordă acestor salariați. În 2023, bugetul a fost aprobat spre sfârșitul anului. Dacă va fi așa și în 2025, aceste creșteri ar fi zero”, a declarat sindicalistul Laurențiu Manolache, într-un interviu la Radio Infinit. 

Luna viitoare, sindicatele trebuie să se așeze la aceeași masă cu administrația și să discute despre lefurile salariaților. Toată lumea își dorește creșteri de salarii. 

Vizualizări: 1,090

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: