Mobilier şi lenjerii noi în toate secţiile spitalului din Târgu Jiu
Mobilier nou în toate secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Este promisiunea managerului Gigel Capotă, care anunţă că primele paturi vor sosi în câteva zile. Până în primăvară, toate secţiile vor beneficia de dotări moderne, sunt asigurările conducerii unităţii medicale.
Achiziţia a fost deja făcută. Toate secţiile spitalului, în toate cele trei clădiri, vor beneficia de condiţii mai bune. Se vor înlocui mobilierul şi lenjeriile. „Am făcut achiziţia pentru a dota secţiile spitalului, toate cele trei clădiri, cu paturi, noptiere, huse impermeabile şi lenjerie nouă. Intenţia mea este ca, până la sfârşitul lunii februarie, să fie mobilier nou în toate secţiile. În unele secţii, sunt paturi vechi. Săptămâna viitoare, îmi vin 60 de paturi, pentru că în secţiile care vor intra în reparaţii capitale trebuie să aduc mobilier nou, ca pacienţii să simtă confortul unui spital modern, să aibă cele mai bune condiţii”, a explicat managerul spitalului, Gigel Capotă.
Modificări vor fi, de anul viitor, pe mai multe secţii. Va fi suplimentat numărul de paturi în secţiile unde sunt cele mai multe internări şi se vor tăia de la secţiile care nu au o adresabilitate atât de însemnată. „Vreau să creez şi o nouă structură organizatorică. O să cresc numărul de paturi contractate la secţiile unde este cea mai mare adresabilitate şi vom mai reduce unde nu sunt internări. Vrem să venim şi cu lucruri noi. Vrem să înfiinţăm o secţie de nefrologie şi dializă. O să înfiinţăm în cadrul secţiei de Primiri Urgenţe un compartiment de radiologie şi imagistică medicală, pentru că suntem cuprinşi în programul de achiziţie prin Ministerul Sănătăţii cu un computer tomograf nou care este absolut indispensabil acolo. Vine un accidentat la Urgenţe, până îl duci la Spitalul 700, sunt nişte timpi morţi. Va trebui să asigurăm personal de specialitate şi aparatură de specialitate, să scurtăm timpii de intervenţie”, a mai transmis Capotă.