Medicii de familie, blocați să se angajeze la Ambulanță
Mai mulți medici de familie intenționează să se angajeze în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, însă nu pot să urmeze un curs de medicină de urgență din cauză că acestea nu se mai organizează de mai mulți ani.
La Ambulanța Gorj, din cele 14 posturi de medic din organigramă, doar nouă sunt ocupate.
„Medicii care pot să activeze în sistemul nostru sunt cei care au specializarea de medicină de urgență sau medicii de familie care au un curs în acest domeniu. De când a început pandemia nu se mai organizează cursuri la nivelul Școlii Naționale de Săntate Publică și Management Sanitar. Am găsit 6-7 medici de familie care vor să vină, dar nu pot să urmeze acest curs. Am discutat la Ministerul Sănătății și mi s-a promis că se pornesc din nou cursurile din vară, astfel că avem speranțe că acest deficit va fi rezolvat“, a spus Tiberiu Tătaru, managerul Ambulanței Gorj, la o emisiune de la Radio Târgu Jiu.
La nivelul serviciului sunt disponibile 42 de ambulanțe, dintre care 38 se află în funcțiune, iar patru sunt în rezervă.