Judecătorul Constantinescu ar putea fi demis după cazul Igeanu

Cazul Igeanu, tânărul care a stat 9 luni în închisoare pentru crimă, iar apoi a fost achitat, ţine capul de afiş al presei de specialitate. Lumea justiţiei, publicaţie online specializată în probleme juridice, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să ia măsuri cu judecătorul care l-a condamnat pe Igeanu în primă instanţă la 20 de ani de închisoare, în ciuda lipsei de probe. Judecătorul este Gheorghe Constantinescu, de la Tribunalul Gorj, fost procuror. Tânărul Igeanu, acum plecat la muncă în Grecia, a povestit cum a fost bătut şi torturat de alţi deţinuţi în penitenciarul din Craiova, dar şi cum anchetatorii au refuzat să ia în calcul probele care îi demonstrau nevinovăţia. Rechizitoriul în acest dosar a fost întocmit de procurorul Emil Moţa, care a refuzat să îl creadă pe unchiul lui Igeanu, care a spus de la început că el este autorul crimei.

Lumeajustiției.ro este un site specializat în problemele judiciare pe care România le are, iar duminică acesta a publicat sentința Tribunalului Gorj prin care Mihai Constantin Igeanu era condamnat la închisoare pentru 20 de ani. În baza acelei sentințe cei de la publicația on-line cer demisia din magistratură a judecătorului Gheorghe Constantinescu, convinși fiind că și alte persoane ar putea fi neîndreptățite de acesta pe viitor sau că, tot în viitor, magistratul ar putea promova în posturi înalte, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție. Mai mult, jurnaliștii de la site-ul amintit sesizează Consiliul Superior al Magistraturii despre sentința pronunțată la Târgu Jiu, în speranța deschiderii unor verificări interne pe această temă.

Arma crimei nu a fost găsită

Jurnaliștii din capitală consideră că judecătorul Constantinescu nu a făcut decât să admită acuzațiile pe care procurorul Emil Moța le-a prezentat în rechizitoriul înaintat instanței de judecată. Ei consideră că decizia prin care Igeanu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare a fost dată în ciuda unor contradicții din rechizitoriu, tânărul acuzat de crimă scăpând de pușcărie doar pentru că un avocat bun a reușit să demonstreze că probele anchetatorilor nu sunt suficiente pentru condamnarea lui definitivă.

Judecătorul gorjean a dat însă verdictul nefavorabil lui Igeanu după ce a făcut propria cercetare la fața locului, noaptea, la un an de la comiterea crimei, asta după ce și procurorul Moța făcuse o reconstituire, noaptea, înainte de a finaliza rechizitoriul. De menționat că omorul a avut loc vara, pe beznă, într-un loc retras, o nepoată a celui ucis declarând acum, după eliberarea lui Igeanu, că l-ar fi văzut în apropiere de locul crimei pe un unchi al tânărului, vorbele sale nefiind însă luate în calcul de anchetatori.

Cei de la lumeajustitiției.ro spun că trimiterea lui Igeanu după gratii pentru 20 de ani s-a făcut doar pentru că “vinovăția inculpatului” ar fi fost dovedită în probatoriul înaintat instanței, ceea ce, până la urmă s-a dovedit a nu fi tocmai așa. În rechizitoriu se precizează și faptul că arma crimei nu a fost descoperită și, astfel, nici până azi nu se știe cu al cui și care cuțit a fost înjunghiat bărbatul de 54 de ani.

Argumentele pentru condamnare

Argumentele folosite de judecătorul care a pronunţat condamnarea dură, de 20 de ani, au fost demontate de avocat la Curtea de Apel şi ICCJ. Condamnarea s-a bazat pe frânturi de discuţie între nepot şi unchi, în sensul că tânărul i-ar fi cerut acestuia să îşi asume crima.

Pe scurt, povestea crimei de la Roşia de Amaradia este următoarea. Doi consăteni cunoscuţi pentru faptul că le plăcea să bea, după care se certau şi se împăcau, s-au luat la harţă. Unul dintre ei, cel ucis ulterior, i-a dat celuilalt cu o creangă în cap. Cel lovit şi-a sunat nepotul, pe Igeanu, să îi spună ce a păţit, iar tânărul, şi el băut, a mers cu nişte prieteni, seara târziu, la poarta agresorului, pentru a-i cere socoteală. „Lasă bă, că vă aranjez eu!”, ar fi spus agresorul tinerilor care şi-au permis să vină la el la poartă. „Lasă bă, vere, să vedem care pe care aranjează”, ar fi răspuns tânărul Igeanu, devenind astfel principalul suspect.

Asta pentru că dimineaţa victima a fost găsită înjunghiată. Unchiul şi-a recunoscut de la început fapta, dar nu a fost crezut de procuror, pe motiv că se contrazicea în declaraţii. Ceea ce nu e chiar de mirare, având în vedere că a fost beat. Tânărul Mihail Igeanu a devenit suspect pentru că i-a dat replica de mai sus agresorului, dar şi pentru că a insistat să se întoarcă la locuinţa unchiului său, îngrijorat că acesta nu mai răspunde la telefon, fiind rănit la cap, după ce fusese lovit cu creanga. Igeanu a rămas singur câteva minute, de la despărţirea de un prieten şi întâlnirea cu altul, timp în care atât procurorul Moţa, cât şi judecătorul Constantinescu, au considerat că a comis crima.

Achitarea lui Igeanu a venit ca urmare a faptului că de sub unghiile victimei s-au luat probe ADN, care nu corespund cu ale lui. Probele arată că victima s-a bătut cu agresorul, care nu este Igeanu. Sentinţa este definitivă, iar Igeanu a anunţat că va da statul român în judecată, pentru cele nouă luni în care a fost arestat fără să fie vinovat. După ce sentinţa ICCJ de achitare va ajunge la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, ancheta va fi redeschisă, pentru că adevăratul criminal este şi acum în libertate.

Vizualizări: 652

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: