Grigorescu face comitet de coordonare pentru activitatea minieră

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a înființat Comitetul de Coordonare pentru activitatea minieră, cu scopul de a analiza starea actuală a sectorului resurselor energetice minerale – cărbune și uraniu, anunţă un comunicat al ministerului. Comitetul va propune măsuri de eficientizare și reorganizare, în scopul asigurării cererii de resurse energetice necesare atingerii obiectivelor de securitate energetică, competitivitate și durabilitate ale României.

Comitetul, coordonat de secretarul de stat în ministerul Energiei, Corina Popescu, are în componență specialiști din cadrul ministerului și din fiecare subsector de activitate, reprezentanți ai companiilor de profil, ai mediului academic, patronate și sindicate reprezentative.

„Sectorul minier are nevoie de cele mai bune măsuri de redresare și reorganizare pentru a putea menține un mix energetic echilibrat în Sistemul Energetic Național. Avem nevoie de măsuri urgente și viabile pentru ca acest sector să supraviețuiască, iar specialiștii din Comitetul de Coordonare au sarcina să identifice cât mai repede aceste soluții, ținând cont de realitatea cu care se confruntă sectorul și de contextul internațional”, a declarat Corina Popescu, secretar de stat în ministerul Energiei.

Prima întâlnire a Comitetului de Coordonare pentru activitatea minieră va avea loc în cursul săptămânii viitoare. În urma acestei întâlniri se vor stabili pașii pentru realizarea obiectivelor propuse.

Vizualizări: 3,159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: