Gorj: Sat depopulat, căutat de cei care vor liniște, aer curat și un trai sănătos
Undeva, departe de agitația cotidiană, pe un deal cu aer curat și pământ productiv, este satul Chiciura din comuna Săcelu. Aici au mai rămas aproximativ 13 persoane, după ce majoritatea sătenilor au plecat după condiții mai bune de trai. Acum satul este căutat de cei care doresc o viață liniștită la țară, departe de civilizație și agitația zilnică.
Chiciura este un sat izolat din Săcelu, la granița cu comuna Crasna. Drumul până aici este destul de anevoios, iar lipsa investiților i-a făcut pe localnici să părăsească pe rând satul, rămânând aici numai 13 persoane.
”Satul Chiciura este un sat depopulat pentru că a fost uitat de cei care au condus comuna până acum. Oamenii au plecat de aici pentru că nu s-au făcut investiții. Drumul doar a fost pietruit când și când, iar cea mai mare facilitate care s-a făcut oamenilor de aici a fost prelungirea rețelei electrice, că au trăit mulți ani și fără curent. Calea de acces spre acest sat este destul de anevoioasă, vorbim de teren accidentat. Treptat oamenii de aici și-au lăsat gospodăriile și au plecat în străinătate sau în alte sate, comune, iar tinerii la oraș”, a declarat Gheorghe Dumitrelea, primarul din Săcelu.
Din fericire, în satul Chiciura au venit câteva familii care doresc să trăiască în liniște, la aer curat. ”Satul este în zona cea mai înaltă a comunei, aerul este curat, este liniște, iar vremea prietenoasă. În plus de asta, la Chiciura pământul este foarte productiv, și aici se fac cele mai bune recolte de legume și fructe. Cine alege să vină să trăiască aici nu va avea condiții și infrastructură, dar va avea un trai sănătos”, a mai spus primarul din Săcelu.