Glumă proastă făcută de un tânăr la 112
Noaptea trecută, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 de un tânăr de 18 ani, din orașul Tismana, care, schimbându-și vocea, a relatat că este femeie și, în timp ce se afla la un grătar, pe Valea Tismanei, patru bărbați ar fi încercat să o violeze.
"Aflarea automată a numărului şi locaţiei apelului a făcut posibilă identificarea tânărului, care se afla la intersecția DJ672 cu DC Gornovița, împreună cu alți tineri, care consumau alcool.
Gluma proastă l-a costat pe tânăr 4.100 lei, pentru că a fost amendat cu 4.000 lei pentru apelare abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 62 din 27 august 2019, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă și cu 100 de lei pentru consumul de alcool în spații publice neamenajate, conform Legii 61/1991 privind pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice", transmite IPJ Gorj.
De la începutul anului, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au fost primite 1.714 apeluri de urgență nejustificate, abuzive sau neconfirmate. De cele mai multe ori, apelanții identificați au fost sancționați de polițiști, conform legislației în vigoare.