Fraudă: Patru suspecți reținuți pentru obținerea ilegală a Fondurilor de Mediu
Autoritățile au reținut patru persoane, suspectate de implicare într-o schemă complexă de înșelăciune și fals în domeniul colectării deșeurilor. Dosarul, aflat în cercetare penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, vizează săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave și complicitate la această infracțiune.
Au fost efectuate 34 de percheziții domiciliare în locații din județul Gorj, alte patru județe și municipiul București. Aceste operațiuni au avut ca scop strângerea de probe, fiind ridicate documente extracontabile, unități de calcul și telefoane mobile.
"În seara zilei de 15.11.2023 s-a dispus reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, a patru persoane, având calitatea de suspecţi într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni de: înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, complicitate la înşelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Măsura preventivă a reţinerii a fost dispusă faţă de două persoane suspecte de către procuror, iar faţă de alte două persoane suspecte, de către lucrători de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Gorj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
În dosarul menţionat au fost solicitate de procuror şi aprobate de judecător 34 de mandate de percheziţie domiciliară, pentru locaţii aflate în judeţul Gorj şi în alte patru judeţe, precum şi în municipiul Bucureşti. Punerea în executare a mandatelor s-a realizat de către organele de poliţie în data de 15.11.2023. Au fost ridicate documente extracontabile, unităţi de calcul şi telefoane mobile, în vederea cercetărilor.
Urmărirea penală în cauză este efectuată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj împreună cu lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Gorj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi vizează iniţierea, punerea în aplicare şi dezvoltarea unei scheme infracţionale în vederea obţinerii în mod ilegal a unor sume importante de bani proveniţi din bugetul de stat, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor Fondului de Mediu, folosindu-se documente fictive pentru a deconta taxa de mediu corespunzătoare unor cantităţi de deşeuri care apăreau ca fiind colectate şi reciclate, dar în realitate nu erau.
Astfel, din cercetările efectuate a rezultat că în perioada aprilie 2021 – aprilie 2023, o societate comercială cu sediul în oraşul Rovinari, judeţul Gorj, a efectuat operaţiuni de colectare, transport şi reciclare a deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 5/2015, fiind întocmite în fals 3478 de borderouri de achiziţie în baza cărora au fost emise ulterior 77 de facturi fiscale de prestări servicii, colectare şi tratare a deşeurilor de tipul celor menţionate, deşi mare parte dintre achiziţii, respectiv un cuantum de 3650 de tone deşeuri nu au fost efectuate în realitate.
A fost estimat un prejudiciu produs Fondului de Mediu în cuantum de aproximativ 14,6 milioane lei (peste 2,9 milioane euro), constând în taxa de mediu de 4 lei/kg, achitată pentru deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice, care în realitate nu au fost colectate şi reciclate.
Urmărirea penală în cauză este complexă, fiind cercetate până în prezent 27 de persoane fizice şi 2 persoane juridice (societăţi comerciale) şi continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni şi recuperării prejudiciului, urmând a fi dispuse în continuare măsuri legale”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.