Fostul şef operativ al SIE, consilierul lui Ponta
Silviu Predoiu, general al Serviciului de Informaţii Externe, este consilierul lui Victor Ponta. Informaţia a fost confirmată de liderul Pro România pentru jurnaliştii de la Capital. „Da, am doi consilieri. Unul este domnul Ioan Rus, consilier pe dezvoltare economică, iar celălalt este Silviu Predoiu, consilier pe siguranţă naţională”, a spus Ponta.
Silviu Predoiu este general cu patru stele al SIE. Ponta a fost acuzat în trecut de fostul preşedinte Traian Băsescu de faptul că ar fi fost ofiţer acoperit al SIE, în perioada în care a fost procuror.
Predoiu a fost trecut în rezervă în luna august, de preşedintele Klaus Iohannis.
Victor Ponta a reuşit în aceste zile să mai ia patru deputaţi de la PSD, lăsând coaliţia de guvernare fără majoritate în Camera Deputaţilor. (A.A.)