Fost mare arbitru român, găsit mort la vârsta de 49 de ani

Doliu în fotbalul românesc, a murit fostul arbitru internaţional Dan Lăzărescu. Fostul arbitru FIFA, Dan Lăzărescu, specialist pe arbitraj la TV Telekom Sport în ultimii ani, a decedat, luni, la vârsta de 49 de ani.

Fostul arbitru a fost găsit căzut în baie, iar medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul. Se pare că acesta avea mari probleme de sănătate, după cum au recunoscut apropiaţii.

Dan Lăzărescu a fost unul dintre cei mai apreciaţi asistenţi ai generaţiei sale şi s-a retras la 35 de ani, din cauza unor probleme medicale. După retragere a făcut parte din Comisia Centrală de Arbitraj, iar în ultimii ani a fost specialist pe probleme de arbitraj la Telekom Sport.

Problemele de sănătate i-au dat întotdeauna bătăi de cap fostului arbitru, după cum chiar el o recunoştea, în trecut, în cadrul unei emisiuni la Telekom Sport.

Vizualizări: 1,780

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: