Fost director, sancționat cu avertisment

Marian Negrescu, fostul director al teatrului din Târgu Jiu, scapă de dosarul penal în care a fost acuzat de abuz în serviciu.

O instanță a Judecătoriei Târgu Jiu a decis, miercuri, să renunțe la aplicarea pedepsei. Deși Marian Negrescu nu a recunoscut acuzațiile, acesta s-a ales cu un avertisment.

„În baza art. 396 alin. 1, 3 Cod pr. pen. raportat la art. 80 Cod penal, renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Negrescu Marian, sub aspectul săvârşirii în formă continuată a infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. În baza art. 81 Cod penal, aplică inculpatului un avertisment”, a decis instanța.

În același timp, magistrații au respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de Primăria Municipiului Târgu Jiu.

Fostul director a fost obligat la plata către stat a sumei de 800 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Marian Negrescu a ajuns în fruntea teatrului în vara anului 1993. În 2017, Negrescu a fost demis din funcție, după ce a ANI a constatat că Negrescu a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală.

Potrivit ANI, în perioada 2008-2013, Negrescu a încheiat cu teatrul un număr de 42 contracte de colaborare pentru activități și prestații artistice, atât în calitate de director manager al teatrului, cât și în calitate de colaborator, contracte în urma cărora a obținut un folos patrimonial în sumă de 466.128 de lei.

Raportul ANI a rămas definitiv în instanță, așa că Negrescu a trebuit să plece din fruntea teatrului. În prezent, el este liderul sindicatului din cadrul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.

Vizualizări: 2,154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: