Dosar penal din cauza petardelor
Polițiștii gorjeni au identificat în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Târgu Jiu, un bărbat, de 50 de ani, din municipiu, care avea articole pirotehnice expuse spre comercializare.
Oamenii legii au identificat și ridicat în vederea confiscării, un număr de 31 articole pirotehnice, în greutate de aproximativ 35 kilograme.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept, a anunțat IPJ Gorj.
De la începutul controalelor tematice până la această dată, polițiștii au confiscat peste patru tone de articole pirotehnice și au făcut mai multe percheziții.