Donație a liberalilor pentru muzeu, de Centenar

Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, a donat Muzeului Județean "Alexandru Stefulescu" din Tg-Jiu prima monedă de un leu, emisă în anul 1870, fără acordul Porții Otomane, și o serie de hărți militare care redau mișcarea trupelor în Primul Război Mondial.

În cadrul evenimentului, s-a dat citire Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, și au fost evocate momentele importante care au determinat unirea, dar și marile personalități liberale care au înfăptuit Marea Unire, precum și momente și personalități din Tg-jiul anilor 1918-1926.

Profesorii de istorie Maria Cochină, Gheorghe Gorun și Marius Badea au fost cei care au adus în actualitate evenimentele care au precedat Marea Unire.

Dan Vîlceanu a donat Muzeului Județean "Alexandru Ștefulescu" din Tg-Jiu o monedă de argint din 1870, piesă rară, prima monedă românească pe care apare numele monedei naționale – “LEU”, bătută fără acordul Porții Otomane. Până la sfârșitul anului 1870, au fost bătute 5.000 de piese din aur de 20 LEI si 400.000 de piese din argint de 1 LEU, cu efigia domnitorului Carol I pe avers, precum și 16 hărți militare, realizate manual, care reprezintă mișcarea trupelor militare în Oltenia, dar și Dobrogea, în Primul Război Mondial.

”Acesta este modul în care noi, liberalii, dorim să sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918: prin amintirea și cinstirea înaintașilor noștri, dar și prin contribuția în comunitate. PNL, partidul unirii, și înaintașii liberali care au avut un rol cheie în înfăptuirea Marii Uniri, au o istorie în județul Gorj. Ionel Brătianu, președinte al PNL și prim-ministru, și-a început cariera politică cu funcția de deputat de Gorj, în anul 1895. De asemenea, în 1919, imediat după Unire, liberalul Gheorghe Tătărăscu reprezenta Gorjul în Parlament. Noi, cei din PNL, am rămas atașați valorilor în care au crezut înaintașii noștri: libertate, liberă exprimare, dreptate și democrație.”, a declarat președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu.

La eveniment au participat primari, viceprimari, consilieri județeni, membri ai Biroului Politic Judetean al PNL Gorj și reprezentanți ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Gorj.

Vizualizări: 659

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: