Teodorovici recunoaşte: A fost o exprimare nefericită
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat că declaraţia sa privind limitarea permisului de lucru într-un stat UE la maximum 5 ani nu reprezintă în niciun fel poziţia Guvernului şi a spus că a fost „o exprimare nefericită”. Teodorovici susţine că a făcut unele declaraţii în baza unor discuţii care au avut loc într-un cadru informal. „Nu este vorba de niciun fel de limitare şi tocmai v-am spus ceea ce am discutat la nivel european, la nivel informal, asta e important de spus, că am văzut că s-au făcut fel de fel de speculaţii. Vă repet încă o dată că nu există o poziţie vizavi de limitarea vreunui acces sau vreunuia dintre cele patru drepturi fundamentale pe baza cărora se bazează şi funcţionează Uniunea Europeană, nimic altceva”, a spus Teodorovici.
Ministrul a precizat că „poate a fost o declaraţie nefericită sau o exprimare nefericită”. „Am spus mai devreme altor colegi de-ai dumneavoastră că poate a fost o declaraţie nefericită sau o exprimare nefericită, mai bine spus, şi ceea ce contează este ceea ce v-am spus acum (...). Am spus şi am recunoscut că, văd că se face, aşa, mare caz, pe o chestiune scoasă dintr-un context, este o declaraţie nefericită, dacă doriţi, dacă asta vă mulţumeşte”, a spus ministrul.
Ministrul a precizat că toate intenţiile sale sunt „proeuropene”, iar acţiunile sale sunt „în interesul românului şi nimic altceva”. Ministrul Finanţelor a afirmat, marţi, într-o dezbatere la Parlament, că permisul de muncă ar trebui limitat la 5 ani fără drept de reînnoire în aceeaşi ţară. (A.A.)