Directorii riscă demiterea după rezultatele slabe la bacalaureat

Șefii Inspectoratului Școlar Județean Gorj i-au băgat miercuri în ședință pe toți directorii de școli. Tema ședinței a fost printre altele și rezultatele obținute de licee la prima sesiune a examenului de bacalaureat. Ion Ișfan, șeful inspectoratului, a declarat că va analiza catedrele acelor directori care au avut cele mai proaste rezultate la bac.

Cel mai prost liceu de anul acesta la Bacalaureat s-a dovedit a fi cel din Stoina. Aici, un singur elev a promovat examenul cu medie puțin peste 6, însă directoarea unităţii şcolare nu dă explicaţii pentru că... nu vrea. ”Nu vreau să discut acum despre asta. Aţi văzut câte contestaţii sunt?”, a spus Ionela Ivancu, directorul Liceului Stoina, care probabil speră ca rezultatele la contestaţii să schimbe situația.
Nici la Liceul ”Henri Coandă” din Târgu Jiu nu a fost o promoție prea bună. Doar opt elevi au promovat din două clase. ”La examenul de Bacalaureat am avut rezultate bunicele, am avut două clase de liceu care s-au înscris, deci din două clase au promovat opt copii. Era de aşteptat, am avut o promoţie mai slabă, dovadă că acum patru ani am avut doar două clase”, a spus Mirela Mrejeru, director la Liceul ”Henri Coandă”.

Au aşteptări de la sesiunea din toamnă
La Liceul Energetic din Târgu Jiu, din patru clase înscrise la Bac, a promovat doar una. Conducerea speră să obțină rezultate mai bune la sesiunea din august. ”La Bacalaureat, din patru clase au promovat examenul o singură clasă, avem foarte mulți elevi căzuți la medie și eu sunt convins că în cea de-a doua sesiune depășim 60%”, a spus Ionel Oană, directorul Liceului Energetic.
Șeful ISJ Gorj, Ion Ișfan, spune că va analiza activitatea atât a directorilor, cât și a profesorilor care s-au ocupat de liceeni. ”Eu mă bucur că nu avem excepții, nici școli cu zero la sută, nici școli cu sută la sută. Asta înseamnă că examenul a fost normal, a fost corect, dar acolo unde vom constata că sunt situații aparte, normal că vom lua măsuri. Se vor face analize în catedre, individual cu colegii noștri care au pregătit copiii pentru evaluarea națională sau pentru bacalaureat”, a spus Ion Ișfan, șeful ISJ Gorj.
Işfan nu exclude ca noul an școlar să nu-i mai găsească pe unii din actualii directori în fruntea unităților școlare.

Vizualizări: 2,722

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: