Centrul de permanenţă la Bengeşti Ciocadia

Autorităţile locale de la Bengeşti Ciocadia intenţioneză să amenajeze un centru de permanenţă în sediul fostei primării. Reabilitarea spaţiului face parte dintr-un proiect în care este inclusă şi renovarea căminului cultural. Pentru cele două obiective, primăria vrea să acceseze fonduri europene de un milion de euro. Potrivit primarului Victor Geogia, în centrul de permanenţă îşi vor desfăşura activitatea medicii de familie de pe raza comunei.

Primăria Bengeşti Ciocadia va solicita fonduri europene de un milion de euro atât pentru reabilitarea sediului fostei primării, spaţiu unde urmează să fie amenajat un centru de permanenţă, cât şi pentru renovarea căminului cultural. „Clădirea fostul sediu al primăriei este veche, din anul 1948. Este o clădire monument istoric pe care nu o putem construi din nou, însă vrem să dăm jos acoperişul, să renovăm pereţii şi să o reabilităm complet. Vrem să avem un cămin cultural funcţional şi la Bengeşti, aşa cum este şi căminul cultural de la Bălceşti”, a declarat Victor Geogia, primarul comunei Bengeşti Ciocadia.
Lângă căminul cultural va fi amenajat şi un centru de permanenţă. „La nivelul comunei Bengeşti Ciocadia nu avem un centru de permanenţă, iar oamenii sunt nevoiţi să meargă la spitalele din Novaci şi Târgu Cărbuneşti, chiar şi pentru afecţiuni minore. Pe raza comunei avem două cabinete medicale, iar medicii de familie îşi vor putea desfăşura activitatea şi la centrul de permanenţă”, a precizat Victor Geogia.
ÎNCHIRIERE
Odată reabilitat, căminul cultural de la Bengeşti-Ciocadia va suplimenta şi fondurile bugetului local. Spaţiul va fi închiriat pentru evenimente contra sumei de 300 de lei/eveniment. Căminul cultural de la Bengeşti-Ciocadia are o capacitate de 250 de locuri.

Vizualizări: 347

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: