Dinamo ameninţă cu neprogramarea şi vrea să-l ia pe Cardoso
Brazilianul din apărarea pandurilor, Carlos Cardoso, a devenit atracţia numărul unu pentru dinamoviştii care l-au dorit şi în vară. În plin litigiu cu Pandurii, şefii din Groapă transmit pe diferite canale semnale clubului lui Marin Condescu, ameninţând cu neprogramarea şi oferind şi variante de reconciliere, avantajoase bineînţeles câinilor. Dinamo susţine că ar avea de primit suma de 550 000 de euro, restanţă din "cazul Iordache". Şefii din Ştefan cel Mare spun că în cazul în care nu se ajunge la un acord Pandurii riscă neprogramarea la meciul cu Universitatea Craiova.
Disputele Pandurii – Dinamo continuă şi dincolo de teren, aşa cum a devenit practic o obişnuinţă în ultimi doi ani. Telenovela de acum celebră, care poate purta titlul Ilie Iordache: „Adio, dar revin la tine!”, nu pare să aibă happy-end, cel puţin pentru Pandurii. Jucătorul care plecase supărat la AEK Atena dând declaraţii războinice şi făcând afirmaţii false pe la procesele de la comisii, a revenit între timp la Pandurii şi le-a declarat din nou dragoste gorjenilor. Numai că problemele nu s-au încheiat, Dinamo cere bani în continuare susţinând varianta că Pandurii l-a pierdut liber de contract. Indiferent că Iordache este din nou în curtea pandurilor şi că există un proces civil pe care Pandurii l-au câştigat, Dinamo nu renunţă şi cere diferenţa de bani, 500 000 de euro din milionul prevăzut în contract fiind virat de LPF în contul clubului din Ştefan cel Mare din drepturile TV ale pandurilor. Cât de legală a fost această deturnare de sume care urma să revină clubului târgujian, şi pe care Pandurii o revendică acum la comisii, şi câtă dreptate au cei de la Dinamo când susţin că au de primit 550 000 de euro, se va afla mâine când e o nouă înfăţişare în cazul Iordache la Comisia de Soluţionare a Litigiilor.
Cardoso face un milion de euro
Dinamo l-ar dori în contul aşa-zisei datorii pe fundaşul Cardoso care este evaluat de cei de la Pandurii la un milion de euro. Preşedintele Nicolae Badea a recunoscut zilele trecute interesul pentru Cardoso: "Îl urmărim pe Brandan, dar şi Cardoso de la Pandurii care ne interesează în continuare”.
Altfel, Dinamo a demarat un război mediatic şi susţine că există o decizie a LPF prin care Pandurii nu ar fi programaţi la meciul cu Craiova dacă nu plătesc până cu trei zile înaintea partidei. Pandurii susţin că nu au primit o astfel de înştiinţare şi nici site-ul oficial al LPF nu anunţă o astfel de decizie. „Câinii” propun deja şi o variantă de rezolvare a problemei şi afirmă în GSP că Pandurii riscă să piardă cu 3-0 meciul cu Craiova: "Dacă nu achită banii cu trei zile înainte de meciul lor cu Craiova, nu vor fi programaţi în campionat, aşa că vor pierde cu 3-0 meciul contra Craiovei". Declaraţia anonimă de altfel, conţine o mare contradicţie pentru că neprogramaţi dacă ar fi, Pandurii nu ar avea cum să mai joace şi deci să piardă meciul cu 3-0!!!