Cum au votat gorjenii la Camera Deputaților
PSD a obținut duminică în Gorj 43.010 de voturi la Camera Deputaților, potrivit rezultatelor provizorii, ceea ce îi asigură cel puțin două mandate din cele cinci, adică Mihai Weber și Claudiu Manta.
Pe locul al doilea a fost PNL, cu 25.791 de voturi, ceea ce îi asigură un nou mandat lui Dan Vîlceanu, în timp ce Gheorghe Pecingină trebuie să aștepte redistribuirea.
Pe locul al treilea a fost Alianța USR PLUS, cu 9.752 de voturi, de asemenea Radu Miruță având șanse să prindă un loc la redistribuire.
Interesant este că pe locul al patrulea s-a clasat AUR - Alianța pentru Unirea Românilor, care a obținut 7.357 de voturi, aici primul pe listă fiind cântărețul de muzică populară Nicu Fîciu.
Pro România urmează în clasament cu 7.351 de voturi, dar Alin Văcaru nu poate spera la redistribuire, deoarece partidul nu a făcut pragul electoral, din câte arată rezultatele provizorii la nivel național.
PMP a avut la parlamentare un rezultat mai prost decât la locale, doar 5.042 de voturi, lista fiind deschisă de Nicolae Davițoiu. Cel mai probabil, nici PMP nu a prins pragul electoral.
Partidul Verde, care a deschis lista cu Marinela Strîmbulescu, a luat 1.710 de voturi, iar Partidul Ecologist Român, pe lista căruia a candidat Nicolae Ivăniși de la ADN, a obținut 1.707 voturi. Celelalte formațiuni au luat sub o mie de voturi, la fel și independentul Caralicea, care a avut mai puțin de patru sute.