Concurs pentru cel mai bine plătit post din spital

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu angajează medic legist. Nu mai puţin de patru persoane şi-au depus dosarele de participare. Iar interesul este explicabil. Sunt cele mai mari lefuri din spital.

Uitându-ne pe tabelul cu veniturile salariale din luna iunie, observăm că un medic primar de la Medicină Legală a încasat mai bine de 20.000 de lei net, iar un asistent medical a dus acasă peste 6.600 de lei. Aici, lucrul cu morţii aduce beneficii financiare substanţiale. Un autopsier câştigă mai bine de 5.000 de lei, iar o îngrijitoare peste 3.500 de lei. Cea mai mare leafă din spital a primit-o şeful secţiei, de circa 22.000 lei.

Nu la fel de atractiv s-a dovedit a fi postul de medic specialist în chirurgie pediatrică. Un singur candidat şi-a depus dosarul. Este vorba de medicul Tamer Hourani, care şi-a făcut rezidenţiatul la Braşov şi Craiova.

Tot spitalul din Târgu Jiu va angaja din toamnă un medic internist, un gastroenterolog, un pediatru şi un medic nefrolog.

Galerie foto


Vizualizări: 3,248

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: