Ciurel explică de ce trebuie să plece trei mii de angajaţi

Managerul CE Oltenia spune că a propus sindicatelor un program de restructurare ce prevede scoaterea din sistem a 3000 de salariaţi. Directorul general spune că se va face astfel o economie la fondul de salarii, care ar permite păstrarea celorlalţi angajaţi cu salariile puţin micşorate. Ciurel a spus şi în ce condiţii vor fi trimişi acasă salariaţii incluşi în planul de restructurare.  

Reporter: Spuneaţi că veniturile salariaţilor nu vor scădea cu 40%. Puteţi să spuneţi acum care este situaţia?

Laurenţiu Ciurel: Presa a preluat greşit informaţii date de o zonă sindicală pentru că prin acordul la care am ajuns în urmă cu câteva zile, ca numărul salariaţilor care pleacă din companie să crească de la 2000 la 3000, s-a creat sursa pentru ca veniturile medii brute pe cap de salariat să scadă doar cu 2.7%. În momentul în care a apărut în discuţie această posibilitate, şi pare a fi acceptată de către partea sindicală, sau cel puţin aşa era acum trei zile, acea mie de oameni în plus care pleacă cu venituri de însoţire creează sursă ca să rămână veniturile aproximativ la nivelul celor din 2014. Vor scădea de la un brut de 3618 lei la un brut 3527 lei.

Rep.: Referitor la prime şi sporuri, le vor mai primi?

L.C.: V-am spus că rămân aceleaşi venituri similare cu cele din anul 2014, inclusiv acele prime, acele sporuri, tot ce a fost înainte dacă se va putea întâmpla acest program de restructurare, adică de scădere a numărului de salariaţi cu 3000 de oameni. Şi să ne înţelegem, producţia trebuie să rămână aceeaşi. Adică nu scădem şi producţia, nici cantitatea de cărbune, nici cantitatea de energie. Deci 3000 de oameni pleacă, dar creşte productivitatea în aşa fel încât să asigurăm aceste venituri.

Rep.: În ce condiţii pleacă cei 3000?

L.C.: 1080 sau 1090 pleacă cu transfer. Pe 26 sperăm să avem o şedinţă AGA cu aprobare şi pe 28 februarie să fie ultima zi în complex a Carierei Berbeşti. Afară de asta 250 de la Brăila, urmaţi de încă 450 de la restul carierelor şi termocentralelor din Gorj vor pleca cu venituri de însoţire. Am făcut demersurile necesare ca ei să fie prinşi pe OUG 36 care înseamnă 1700 de lei pe aproape de 2 doi ani. Aceştia sunt în general oameni care mai au foarte puţin sau sunt în apropierea vârstei de pensionare. În afară de asta, avem şi un fond în buget, dar nu este foarte spectaculos, foarte mare, avem nişte bani prinşi pentru salarii compensatorii, însă există premisele şi posibilitatea de exemplu să se ia în paralel şomaj plus veniturile de însoţire până la atingerea vârstei de pensionare.

Rep.: Se ştia şi înainte de aceste concedieri?

L.C.: Nu sunt 3000 de disponibilizări, doar 2000. Înainte nu au fost decât 2000. Au fost 1000 plus 1000. Asta cu 3000 a venit acum 3 zile. Diferenţa acea a creat premisa pentru ca veniturile să rămână comparabile cu cele de anul trecut. Acum am făcut calcule, ei n-au încă bugetul respectiv, ieri vroiam să îl prezint, negocierile s-au întrerupt aşa cum s-au întrerupt. Cei 1000 sunt de peste tot, în fiecare unitate, nu sunt dintr-un loc. Criteriile vor fi stabilite pe baza unei înţelegeri comune cu sindicatul.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: