Cer redeschiderea Transalpinei de Paște

Investitorii din Rânca solicită autorităților să demareze deszăpezirea Transalpinei. Sezonul de schi este pe final în stațiunea de la cota 1600, iar administratorii de pensiuni și hoteluri din Rânca speră să fie redeschisă cea mai înaltă șosea din România cât mai curând ca stațiunea să nu rămână pustie. „Fără Transalpina, suntem morți”, concluzionează Constantin Pănescu, liderul Asociației Concesionarilor din Rânca.
Iarna nu a fost prea bogată în zăpadă, a nins mai puțin decât în alți ani, iar cabanierii cred că se poate deszăpezi deja Transalpina pentru că stratul de omăt nu este foarte mare.
„Pe alocuri, pe șosea, chiar nu este deloc zăpadă. Ne-am dori ca șeful Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu să ia măsuri! De ce nu ia măsuri? Are utilaje în stațiune și stau degeaba! De ce nu se gândește nimeni și la investitorii din Rânca sau măcar la sutele de angajați din Rânca. Activitatea și contractele lor de muncă depind acum de Transalpina. Nu e o regulă să se deschidă la 1 iunie dacă acum nu e zăpadă mai deloc și se poate curăța imediat măcar de Paște”, a spus Constantin Pănescu.
Cabanierii fac apel și la prefect să intervină.
„Noi rugăm prefectul, că este reprezentant al Guvernului în teritoriu, să ia toate măsurile și să deschidă Transalpina pe Paște, până pe 20 aprilie. Nu ar avea mai mult de 10-15 zile de lucru utilajele dacă încep treaba. Rânca e moartă fără Transalpina”, a mai spus Constantin Pănescu.
Transalpina este închisă din noiembrie, anul trecut.
Vizualizări: 431
Distribuie Trimite pe WhatsApp