Ce i-a motivat pe olteni pentru meciul cu U Cluj!

Universitatea Craiova a învins Universitatea Cluj, scor 3-0, în primul meci din play-off-ul Superligii, pe arena „Ion Oblemenco”.  Graţie acestui succes, echipa din Craiova a urcat temporar pe primul loc în clasament, cu 29 de puncte.

Decarul oltenilor, Ştefan Baiaram, spune că el şi colegii săi au fost motivaţi să facă uitat eşecul din deplasare cu FCSB, fiindcă „a durut analiza după acel meci”, dar şi să-i facă fericiţi pe fanii care au venit în număr de aproximativ 16.000, dintre care circa 5.000 de elevi de la şcoli din toată Oltenia.

„A fost o victorie foarte frumoasă, ne bucurăm că am început play-off-ul cu dreptul, am înscris multe goluri, ne-am făcut suporterii fericiţi, aşteptau acest meci, sperăm să rămânem acolo, pe primul loc, cât mai mult timp. Aşteptăm să se încurce contracandidatele, dar în primul rând trebuie să câştigăm noi, fiindcă dacă o ţinem aşa, nu o să ne mai intereseze ce fac celelalte echipe. Ne-a spus Mister că vor fi mulţi copii şi multă lume în tribune, ne-a mobilizat acest lucru să dăm tot ce avem mai bun şi să câştigăm. Eu am avut acea ocazie, n-am fost inspirat, mă bucur că au marcat colegii mei şi important este că am câştigat şi să ne batem la campionat şi la Cupa României. Ne-am motivat foarte bine după eşecul de la FCSB, a durut analiza care a urmat după acel meci, a fost un duş rece, fiindcă ne-am dus acolo să luăm cele trei puncte, iar suporterii au venit în număr mare după noi şi nu am reuşit să-i facem fericiţi. Sunt trist că nu-i vom aproape la meciul cu Rapid, ar fi fost o atmosferă foarte frumoasă în Giuleşti creată de ambele galerii, ar fi contribuit la spectacol”, a declarat Ştefan Baiaram, autorul assist-ului pentru primul gol al meciului.

Vizualizări: 277

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: