Ce crede Romanescu: câștigă Antonescu sau Ponta în Gorj?

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, a declarat recent pentru Pandurul că, deși au fost prezente echipe în teren pentru campaniile anterioare, rezultatele alegerilor nu sunt întotdeauna cele așteptate, chiar și cu un efort semnificativ de mobilizare. Acesta a subliniat că, indiferent de campaniile făcute, percepția electoratului joacă un rol esențial în rezultatele finale, iar „voturile  nu sunt întotdeauna corelate cu zâmbetele de pe fața alegătorilor”. 


În ceea ce privește alegerile prezidențiale, primarul a anunțat că Partidul Social Democrat va susține candidatura lui Crin Antonescu pentru funcția de președinte, dar a adăugat că nu poate exclude posibilitatea ca Victor Ponta, fost parlamentar de Gorj, să obțină voturi din această zonă. „În momentul de față sunt membru al Partidului Social Democrat și decizia în PSD este luată, vom susține Crin Antonescu la alegerile pentru funcția de președinte.

Pe de altă parte, eu nu pot să uit faptul că Victor Ponta a fost în 3 mandate parlamentar de Gorj, iar Gorjul va avea o situație extrem de dificilă. Am avut un parlamentar de Gorj ales de gorjeni, că până la urmă nu ajungea în Parlamentul României dacă nu primea voturile din toate localitățile și există posibilitatea mai mult decât oriunde altundeva ca o parte dintre gorjeni să îi ofere votul și domnului Victor Ponta.

Eu vreau să fiu un om corect nu vin aici să vând pielea ursului din pădure și să spun că toate voturile vor fi spre Crin Antonescu, nu, și Victor Ponta va avea. Câte va avea nu putem știi decât când se vor număra voturile”, a spus primarul, subliniind că orice prognoză asupra rezultatelor este doar speculație până în ziua votului.

Romanescu speră ca de data aceasta "candidatul şi echipa care se creează la nivel național să fie mult mai convingători". 

Vizualizări: 1,501

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: