CCR a respins primele contestații la candidatura lui Călin Georgescu

CCR a respins, cu unanimitate de voturi, ca inadmisibile contestațiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege.

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

”Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se mai arată în comunicatul CCR, referindu-se atât la cele două contestaţii care îl vizau pe Călin Georgescu, precum şi la cele vizând respingerea candidaturii lui Petre Mîndru.

Peste 1.300 de contestații referitoare la candidatura lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale din luna mai a înregistrat Biroul Electoral Central până în prezent. Pe platformele de socializare au apărut modele standardizate de petiții pe care cetățenii le completează și le trimit apoi prin e-mail către BEC. 

Duminica, la ora 18.00, va fi o ședință a BEC pentru verificarea contestațiilor.

Vizualizări: 833

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: