Când intră banii pe cardurile de energie

Guvernul României va continua să sprijine consumatorii vulnerabili și în 2025, prin reîncărcarea cardurilor de energie. Această măsură are rolul de a ajuta categoriile defavorizate să acopere costurile facturilor și alte cheltuieli legate de utilități. Potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, distribuirea fondurilor va începe pe 1 aprilie 2025.

„Pentru consumatorii vulnerabili, plata facturilor reprezintă o povară semnificativă în bugetul familiei, iar sprijinul nostru va continua. Indiferent de forma finală a schemei, ne asigurăm că ajutorul ajunge la cei care au cu adevărat nevoie”, a declarat Burduja.

Cine poate beneficia de cardurile de energie

Aceste carduri fac parte din programul de asistență socială destinat persoanelor și familiilor cu venituri reduse și vor fi oferite în două tranșe. Beneficiarii sunt:

Pensionarii cu venituri lunare sub 2.300 de lei;
Persoanele cu handicap sever, accentuat sau moderat;
Pensionarii cu dizabilități și venituri mici;
Familiile care primesc alocație de sprijin;
Persoanele și familiile beneficiare de asistență socială.


Cardurile de energie vor putea fi utilizate pentru plata facturilor la electricitate și gaze naturale, achiziția de lemne de foc sau alte surse de încălzire, precum și pentru alte cheltuieli esențiale legate de utilități.

Vizualizări: 632

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: